America are nevoie de aliați cu economii reziliente la presiuni geopolitice. România este unul dintre ei.

“As we embraced what was new and glamorous, we outsourced what seemed old and unfashionable… and one day we realised we had outsourced our economic security and our very future.” Marco Rubio, Critical Minerals Ministerial, Washington, 4 februarie 2026

“Supply chains remain brittle and exceptionally concentrated. Asset and commodity prices are persistently depressed, driven downward by forces beyond any individual country’s control.” J.D. Vance, Critical Minerals Ministerial, Washington, 4 februarie 2026

Uniunea Europeană importă 98% din necesarul de magneți din pământuri rare din China. Statele Unite depind de China pentru aproximativ 70% din pământurile rare procesate. Într-o lume în care comerțul a devenit instrument politic și militar, iar lanțurile de aprovizionare sunt transformate în unelte de coerciție, aceste cifre nu mai sunt statistici comerciale, ci vulnerabilități strategice. Vizita recentă la Washington a fost despre asta: despre locul României într-o nouă ordine economică pe care trebuie nu doar să o înțelegem, ci să o construim.

Am scris după Davos că trăim la intersecția dintre o lume care moare și una care se naște. Că melancolia nu este un instrument de navigație. Că România trebuie să-și construiască reziliența prin diplomație economică, putere militară și companii mai puternice. Vizita de la Washington a fost un exercițiu concret în acest sens — scurtă, dar densă, axată pe trei piloni strategici: minerale critice, energie și relațiile cu Congresul american.

Nu-mi propun să reiau știrile despre vizită. Mă interesează să explic logica din spatele discuțiilor, să adaug context și date pe care formatul unei declarații de presă nu le permite. Vreau să explic de ce aceste demersuri contează pentru viitorul economic al României.

Mineralele critice

Tema principală a vizitei a fost cea a mineralelor critice. Contextul global este cel care dă urgență acestei discuții. Pe 4 februarie, Departamentul de Stat a găzduit primul Critical Minerals Ministerial, reunind peste 50 de țări. JD Vance și Marco Rubio au propus acolo un bloc comercial al aliaților pentru minerale critice, menit să contracareze dominația chineză. SUA, UE și Japonia au anunțat un memorandum de înțelegere care va fi semnat în următoarele 30 de zile — un angajament de a dezvolta planuri de acțiune comune pentru reziliența lanțurilor de aprovizionare în minerale critice. Este un moment rar de convergență transatlantică într-o perioadă altfel marcată de tensiuni comerciale.

Și aici intervine România. Sub umbrela Critical Raw Materials Act, Comisia Europeană a selectat 47 de proiecte strategice, dintre care trei sunt în România: grafit la Baia de Fier (Gorj), magneziu la Budureasa (Bihor) și cupru la Rovina (Hunedoara)[i]. România are o diversitate mare cu aproximativ 60 de minerale diferite. Avem minereuri polimetalice, zăcăminte semnificative de cupru, teluriu (un metal rar găsit în Europa), precum și potențial pentru pământuri rare asociate cu minereurile de cupru, titan și zirconiu. Vă recomand cartea lui Ed Conway, Material World, dacă vreți să vă faceți o idee despre cât de ”critice” sunt aceste materii pentru tot ecosistemul electronic și digital din jurul nostru.

România și-a cartografiat resursele minerale acum zeci de ani, cu tehnologia de atunci. Nu știm suficient despre toate resursele noastre minerale. De aceea, una dintre cele mai importante întâlniri ale vizitei a fost cea exploratorie cu US Geological Survey (USGS), lider mondial în cartografiere geologică. Astăzi, cartografierile preliminare se fac cu tehnologie satelitară sau din avioane echipate cu senzori de care noi nu dispunem. Un parteneriat cu USGS ne-ar permite să avem, pentru prima dată în decenii, o imagine actualizată a resurselor noastre. Fără această imagine, orice discuție despre exploatare rămâne speculativă.

Obiectivul discuțiilor bilaterale este limpede: ca în parteneriat comercial, companii americane și române să extragă și să rafineze aceste materii prime pe teritoriul României, cu dublu beneficiu. Pe de o parte, România își satisface nevoia internă pentru avem o industrie auto importantă (Dacia și Ford), avem Prime Batteries Technology care are lângă București prima fabrică de baterii litiu-ion din Europa de Sud-Est cu o capacitate de 2,3 GWh și planuri de extindere la 6 GWh, vom investi masiv în industria de apărare și avem nevoie urgentă de a moderniza întreaga rețea de transport și distribuție a energiei electrice. Toate aceste industrii consumă cupru, magneziu, litiu și alte minerale critice. Pe de altă parte, surplusul poate fi exportat în SUA sau în Europa, echilibrând deficitul nostru comercial și integrându-ne în lanțurile de aprovizionare occidentale.

Prezența unor companii mari americane în România ar avea și un efect strategic: ar da Washingtonului un motiv suplimentar să considere România un aliat de nădejde, nu doar pe dimensiunea militară, ci și pe cea economică. Iar pentru noi, ar însemna că suntem mai puțin vulnerabili la un posibil șantaj prin controlul resurselor de către puteri care nu ne vor binele.

Un cuvânt despre relația cu Uniunea Europeană în acest context: partenerii americani au înțeles foarte bine că România este parte a Uniunii, care are propriile strategii și nevoi. Orice înțelegere bilaterală trebuie să se înscrie în demersurile UE. Pe acest dosar, Washingtonul și Bruxellesul sunt complet aliniate — dovadă fiind și memorandumul SUA-UE-Japonia anunțat pe 4 februarie.

Nu în ultimul rând este necesar să ieșim din paradigma simplistă cu ”ne vindem resursele”. Toate resursele României sunt și vor fi exploatate respectând legislația și suveranitatea noastră. Toți cei care le exploatează, companii locale sau din alte țări, vor plăti statului român redevențe, vor angaja oameni aici și vor plăti impozite aici, vor trebui să respecte normele de mediu române și europene. Mai mult, obiectivul României nu este pur și simplu să extragă resurse și să le exporte, ci să le procese și să le rafineze pentru a exporta produse finite cu valoare adăugată mai mare. Noi nu avem la noi în țară mereu capitalul sau tehnologia necesare pentru a face repede aceste investiții și de aici nevoia și oportunitatea de a face asta împreună cu companii din state aliate.

 Energie nucleară și Coridorul Vertical

Al doilea pilon concret de discuții a fost energia. Am avut o întâlnire cu Joshua Volz, emisarul special al Departamentului Energiei pentru integrare energetică globală, axată pe două mari teme: energia nucleară și Coridorul Vertical de gaze.

În domeniul nuclear, România este într-o cursă de lungă durată. Nuclearelectrica planifică investiții de peste 20 de miliarde de euro în următorul deceniu. Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă, cu o capacitate individuală de 650 MW, sunt în proces de retehnologizare. Contractul de inginerie a fost semnat în noiembrie 2024, iar lucrările de construcție civilă au început în septembrie 2025. Obiectivul este extinderea duratei de viață cu încă 30 de ani. Reactoarele 3 și 4, cu o capacitate de câte 700 MW fiecare și un cost estimat de 8 miliarde de dolari, au ca țintă deceniul următor pentru punerea în funcțiune.

România construiește alături de parteneri americani șase reactoare mici modulare (SMR) la Doicești. Dacă totul merge conform planurilor, vor fi operaționale tot în deceniul următor. Nu suntem singurii în această cursă. Polonia și Cehia au proiecte similare, iar la Helsinki finlandezii ne spuneau că studiază SMR-urile pentru sistemele de încălzire centralizată. Am trecut în revistă cu oficialii DOE stadiul tuturor acestor proiecte și ce putem face pentru a le accelera.

Cel de-al doilea subiect a fost Coridorul Vertical, o infrastructură de transport de gaze care pornește din Grecia, trece prin Bulgaria și România și, bifurcându-se, ajunge în Moldova și Ucraina spre nord, respectiv în Ungaria, Slovacia și Austria spre vest. Menirea acestui coridor este să aducă în Europa Centrală și de Est LNG american, înlocuind dependența de gazul rusesc. Dimensiunea comercială este semnificativă: dacă funcționează la capacitatea planificată, coridorul ar putea genera vânzări de gaz american de circa 1,9 miliarde de dolari anual.

Capacitatea actuală este de aproximativ 5 miliarde de metri cubi pe an, cu obiectivul de a ajunge la 10 miliarde. România are o poziție privilegiată: suntem punctul din care el se bifurcă spre nord și vest, dar suntem și singurul producător de gaze de-a lungul său. Producția internă ne acoperă în mare consumul, ceea ce ne face un jucător diferit de vecinii noștri pentru că nu suntem doar țară de tranzit sau posibil consumator, ci și contribuitori la o piață regională lichidă. În cazul în care consumul crește sau apar perturbări de aprovizionare, avem această opțiune.

Am discutat despre investițiile necesare în următorii ani în interconexiuni și creșterea capacității coridorului și cum pot fi finanțate, păstrând totuși costurile de transport de-a lungul coridorului într-o bandă de competitivitate cu alte rute de transport al gazului. Am discutat și despre piața regională de gaze și cum e poate deveni mai lichidă și cu suficientă ofertă astfel încât țările europene să nu mai poată fi șantajate cu accesul la resurse esențiale pentru economiile lor.

Discuții în Congres și o voce unitară

Alături de ministra de externe Oana Țoiu, senatorul Titus Corlățean și cancelarul guvernului Mihai Jurcă, am avut întâlniri cu doi importanți reprezentanți ai Congresului: Mike Rogers, președintele Comisiei de Apărare, și Bruce Westerman, președintele Comisiei pentru Resurse Naturale din Camera Reprezentanților. Discuțiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului economic, investiții comune în industria de apărare și securizarea lanțurilor critice de aprovizionare. Ambii reprezentanți au vizitat România în trecut și i-am invitat să o facă și în viitorul apropiat.

Ceva care merită subliniat: am fost acolo o ministră USR, un senator PSD, cancelarul guvernului și consilierul economic al președintelui. Am vorbit o singură limbă. Aceeași normalitate despre care am scris și după Davos. Unitatea în politica externă, dincolo de tensiunile politice de acasă, este un lucru normal și necesar.

Ce urmează

Comerțul bilateral România-SUA este încă modest în raport cu potențialul — aproximativ 3,7 miliarde de dolari în 2024, din care exporturi românești de circa 2,5 miliarde. Pentru o țară cu un deficit comercial de peste 33 de miliarde de euro, deschiderea unor noi canale de export nu este un exercițiu academic, ci o necesitate economică. Vizita de la Washington a fost precedată și de una a Camerei de Comerț Americane în România, cu o săptămână înainte, de unde mesajul a fost similar și pozitiv. Sunt semne că pe această direcție există interes reciproc și voință politică de ambele părți.

Dwight Eisenhower spunea în 1953 (într-un discurs despre securitate națională care merită citit în întregime[ii]) că fundamentul puterii militare este puterea economică. Adevărul acesta este și mai evident astăzi, când liniile de front nu mai sunt doar geografice, ci trec prin lanțuri de aprovizionare, rețele energetice și piețe de materii prime.

Mesajul pe care l-am primit la Washington a fost clar: arhitectura globală s-a schimbat. America are nevoie de aliați pe care să se bazeze - aliați care pot contribui militar și care sunt gata să investească într-o economie rezilientă, neexpusă presiunilor unor puteri ostile. Răspunsul României este că SUA se pot bizui pe noi, desigur într-un cadru în care apartenența și rolul nostru în Uniunea Europeană sunt la fel de importante.

Vizita a fost scurtă, dar productivă. Vor urma altele, din cel mai simplu motiv: relația strategică și de securitate cu SUA este profundă, dar relația economică bilaterală rămâne încă sub potențialul ei. Iar în lumea care se naște sub ochii noștri, cele două nu mai pot fi separate.

[i] https://single-market-economy.ec.europa.eu/sectors/raw-materials/areas-specific-interest/critical-raw-materials/strategic-projects-under-crma/selected-projects_en

[ii] Radio Address to the American People on the National Security and Its Costs | The American Presidency Project